Se separa gandurile de simtaminte, se separa cuvintele de sunete, imaginile de tot ce te inconjoara, iar pasii se transforma intr-o adiere  ravasitoare a timpului…

Mergi , te gandesti ca esti fericit, obosit, in cautare. Gadurile zboara printre pasii celorlalti, ii lasi in urma fara sa clipesti, iti imaginezi mai mult de jumatate din cat petreci, tu poti sa faci asta.

Iti pare rau ca te-ai grabit, ca ai pierdut atat de mult si ca ai acumulat atat de putin. Te scuzi facand o plecaciune, a fost si a trecut..sau nu..decat un gand.

Imaginile se pierd in fum,in umbra, afara , sub acoperis de stele, mintea descopera stari calme, mai sigure, mai bune..inselator se pare.
Au cazut frunze, ploi pe mare, au mers ostasii, toti..la culcare. Si vointa lui a cazut la furtuna, dar nu de tot..mai vin  altii.

A parut zambet pata de raza de soare…cu toate ca era un blestem de foc, din cer…un blestem cu foc.

De cate imagini am nevoie pentru a smulge o miscare, o schitare, un gest oarecare?

Te-as face sa intelegi chiar de nu as avea glas, si nici sa iscalesc vreun pic. Te-as face sa-mi fii egal, ti-as folosi receptoare comune, inselatoare dar bune. Ti-as arata substante, tot felul, particule colorate, si-as inchina cantece mute, presarate din voci intunecate.

Tot ce-as putea sa fac ar fi in lumina, cum a fost ea facuta odata, iar tu curpinsul ce ma desparte de cer prin respirabil, ai fi atent tot la neutru. Te-ai fi gandit ca diferenta dintre noi se rezuma la galben, da, galben. feluri si feluri de combinatii.

Particula mea e luata din a ta luata din a lor, a stramosilor. Si nu gasesc atmosfera ce pulseaza aceasta particula, ce te scoala din iarba, si cuprinde luna, lumea, in palma, ce-ti misca narile in cele patru feluri, si-ti sifoneaza chipul cand esti intrebat pentru prima oara.

Dar ce malefica forta iti leaga calcaiele in podea, te tine lipit de perete, atarnat fara sens dupa citirea unui timp ilustrabil, calatorii fara destinatii, cratere prin frunzisiuri, e multa migala

Tu ce sentimente incerci, cand nici nimicul nu mai pulseaza prin tine? Stai si te uiti in continuare la stele?

Nu stiu sa dansez, ca sa te multumesc.

Esti copilul de lut, intai ars in multe cuptoare, apoi format, cioplit in carne. Ce crezi tu despre ce cred eu din tine? Nimic. Despre ce crezi despre mine, sau ce faci tu cu tine.

Tu dai crezare cuvintelor goale, infiripate pe fruntea ta mare? fruntile, puntile, inramarea ta, departe fata de mine te-a facut oare sa nu mai citezi nimic din ce era absolut incurcat in tine? nici macar ce era cu adevarat in mine, gandurile tale menite spre mine? Nu ai un gand in tine, nimic despre mine. Trebuia sa retin, ca adevaru-i  neagarea lui de sine? Sa inteleg cuvantul atare faramat ca-n privire?

Te iubesc.

Totul e in continua schimbare, si tu, si privirea, si gesturi ce-ti apartin, universul tau ascuns…

Iarta-mi ultimele cuvinte, m-am temut de tine.. debusolare.

Care e sensul pana la urma? Care sunt optiunile? Nici un sir, nici un centimetru de zare alocat sansei. Unde-i faptu care te face sa izbugnesti, sa sari, sa tremuri si sa tipi..sa zambesti..cum sa izbutesti ceva asemenea?

Ai observat perisorii de pe tulpinita unei papadii. ai simtit? Dar coroana ..atat de plapanda si pura, te duce catre albii nori? Vezi.. naste in varfuri mici arbori, mereu..Ti-e taina toata aceasta lume, ti-e frica… ca e asa? sau ai purtat-o pe palme scrijelite in prafuri? Concret, eu nu ti-o pot spune, caci nu am vazut asta..

A disparut culoarea..

Acum vorbesc pe mess,iti dai seama ce tare?! Tehnologia!…Vorbesc cu Diana. E definit de lene, prin urmare conversatia:

oana: ce faci tu domne?
Diana: biiiine
Diana: ma plictisesc p’acasa

oana: nu stiu..
oana: frumos
Diana: nu?)
oana: esti…
oana: mi`e dor de tine
oana: si de sarcasmul tau
oana: enervant
oana: )
Diana: normal
Diana: ))
Diana: esti binevenita
oana: multumesc
oana: poti sa ma onoriezi cu o intalnire
oana: da nu pe marte…si nici la mama dracu
oana: in regie

Diana: poti sa ma onori tu cu una acum
oana: hmm

oana: tarziu si nu`s nici in bucuresti…cand vin…?
oana: mda stiu

Diana: de ce?
oana: asa
oana: oricum,bei o cafea cu ine
oana: mine
oana: cafeaua de dim…luni la 11 sa zicem…
Diana: irelevanta cafeaua de dim
Diana: )
oana:
Diana: e prea dim
Diana: nu ii vorba ca nu ma trezesc
Diana: dar mi’e sila sa merg
Diana: )
oana: aha
oana: mda
oana: de ce nu ma mira?
Diana: nush
Diana: de ce oare?
Diana: ))
oana: in fine
oana: deci nu te pot scoate nici moarta de dim la o cafea?
Diana: nu prea
oana: atunci pe seara?
Diana: asa mai merge…

Ma enerveaza Diana…de fapt…o  ador pe ascuns, si ea o stie pentru ca si ea face la fel…

ea e omul care nu face nimic pentru ca ei nu ii iese nimic….sau face doar daca are chef….dar nu mereu…Diana isi paga ceva in tot…nu ii pasa….Diana e boema…bea vin rosu..si mie imi place vinul rosu…si deaia cand ma vad cu ea beau ceai negru cu lapte…si …imi place ca nu ma asculta cand vorbesc cu ea….dar da din cap si se preface interesat…ii e lene sa ridice cana cu ceai asa ca ea bea cu paiul…

interesant.

mi`e dor de tot,ma:)

desi ne intelegem nu putem sa stam una langa alta prea mult….pentru ca ne contrazicem aiurea…fiecare are dereptate…fiecare stie ca celalalta are dreptate dar…orgoliul e acolo…prezent

Diana stie sa fie draguta:): si imi zice:

Diana: inteleg
Diana: nu’i panica

interesant.foarte.

De ce sa nu vorbesc?
De ce mi-e frica sa mai cresc?
De ce pari ce nu esti?
De ce-am cazut mereu?
De ce nu-mi mai pasa?
De ce stiu sa urasc?
De ce nu pot sa zbor?
De ce tot si de nimic?
De ce nu pot sa uit?
De ce nu mai iubesc?
De ce e doar un joc?
De ce m-ascund de toti?
De ce cred ca am suflet?
De ce nu stiu sa mint?
De ce sa-mi amintesc?
De ce sa ma prefac?
De ce sa nu ma tem?
De ce sa-ti spun ca totu-i bine
Atunci cand doare?
De ce-mi ceri sa te cred?
De ce am masti?
De ce le port?
De ce nu le mai scot?
De ce nu ma lasi sa fiu copil?
De ce ma-ntorci aici mereu?
De ce nu-mi plac cuvintele?
De ce ma-arunc in gol?
De ce ma judeci crud?
De ce-mi pun intrebari?
De ce privesti prin mine?
De te chinui sa-ntelegi?
Mai bine invata sa ma privesti asa cum sunt si mergi cu mine… nicaieri…

A mai trecut o clipa…ai mai murit putin. Stii cati de “tu” au murit chiar acum?
Si-ti vine sa urli de-atata nepasare. Ti se pare ca te invarti in acelasi cerc de milioane de clipe. Si alergi, te zbati, strigi, te tarasti, cazi, te ridici, te tarasti din nou si ajungi tot acolo. Si-ti dai seama deodata ca nimic nu e al tau. Nici macar tu nu esti al tau. Nu mai ai suflet de demult, iar privirea ti-e impaienjenita de atatea intamplari care te bombardeaza cu zecile in aceeasi secunda incat te intrebi cum de mai esti in stare sa intelegi macar o frantura din tot ce ti se intampla.
N-ai mai vorbit cu tine de-un secol. Daca stai sa te gandesti bine nu ti-au placut niciodata conversatiile cu tine insuti. Te enervai cand nu te puteai hotari, cand treceai de la o extrema la alta, cand iti urla constiinta si tu n-o luai in seama. Acum nici macar nu mai stii ca existi. Te-ai abandonat intr-o gara de suflet si te gandesti daca nu cumva ai pierdut si ultimul tren catre oriunde.
Ai fi crezut vreodata ca doar uitandu-te-n oglinda vei simti atat de multe lucruri?
Nici nu te mai recunosti… Ieri abia invatai sa spui “mama” si parca azi-noapte ai invatat sa scrii.
Si ti se pare atat de straina reflexia asta dusmanoasa care-ti striga cu glas de neom tot ce tu te faci ca n-auzi, tot ce refuzi sa stii, iti arata tot ce vrei sa nu vezi si inca mai mult, iti infatiseaza o nefireasca claritate pe care mintea ta de pamantean n-o poate intelege.
Nu mai vreau sa fac nimic… Am obosit sa le tot vorbesc, sa tot incerc… Si da, am dreptul sa fiu nervoasa si sa urlu… am dreptul sa ma supar si sa nu mai vorbesc… am dreptul sa plang si sa ma ascund… am dreptul sa vreau si sa incerc sa uit.. am dreptul sa vreau sa fug… am dreptul sa urasc, sa-mi treaca si sa iubesc mai mult dupa… am dreptul sa fac toate astea… Am dreptul fiindca sunt OM… Chiar daca nu te-ai gandit niciodata la mine ca la un om, ai fi surprins sa afli ca sunt unul dintre voi… Chiar daca nu ma port ca voi toti, chiar daca nu sunt la fel ca voi…

Poate se va intampla…Candva…

Fiecare clipa din timpul tau ingreuneaza miscarea gesturilor, a vocii, a ochilor.. intr-o discordanta totala cu acele…acele cuvinte. Parca ma afund intr-o mare dulce, fara valuri, rece..pustie..in care incep sa aud totul, vag, chinuitor pentru minte, ca un razboi fara victorie..tot ce mi-e dat sa simt e bataia inimii.. noastre.

Si daca m-ai pacalit? Intradevar nu poti sa folosesti un loc decat o singura data…tu stii sa-l locuiesti cand nu esti acasa.

Dar tu ai casa ta, eu am casa mea…tu ai casa ta mai mare, eu am casa mea..tu ai casa in spinare..amintiri? eu pe undeva prin jur..prin jurul tau, al tuturor, aici.

Imi place sa generalizez…o multime de oameni, si`s doar ei.

Eu sunt o pianista, iti cant si iti dansez pe clape, tu nu auzi? Eu iti raspund ..pe tonuri mute, inalte… Nu vrei sa le scoti din minte? e-atat de liber si usor si sincer, pe soapte iti spun..e ca o mica ploaie in soare.

Ecou pe mare.

Ce vezi prin mine?

Ce e sacrificiul,de fapt? Bun. Sa zicem ca sacrifici ceva drag ( ca altfel nu se poate numi sacrificiu) in numele a ceva… tot drag. E alegerea ta,deci ar trebui sa ai macar o satisfactie. Si am ajuns la altceva. Sacrificiu=alegere. Dar cand esti nevoit sa sacrifici ceva, e tot o alegere? Straniu…

Si eu ce fac? Eu ce voi sacrifica si in numele a ce? Ea deja a ales. A sacrificat relatia frumoasa de prietenie dintre mine si ea. Pentru ce? Pentru o banalitate. Poate ar trebui sa sacrific si eu principiile mele (poate prostesti) pentru ei? Ce indrug aici sunt doar vorbe goale, dar labirintul cu doua capete total distincte…nu e deloc gol. Sau banal.

Dar aud si vad lucruri banale pentru ei,iar pentru mine sunt… vorbe cu noima. Mi`e frica de sfarsit,desi e tot mai aproape…Pana nici ea nu ma mai cunoaste. Sau intelege. Inainte era altfel. Si cu angajamentul luat pe plaja rece si plina de zumzete,betie si corturi? Cum ramane? I`am promis. I`am jurat ceva legat de o…decizie. Decizie? Decizia mea ar presupune sacrificiu. Si ce sa aleg? Nu e bine nici intr`un fel,dar…nici in celalalt.

Si totusi,mi`am atins visul. Dar…visul realizat a presupus problema cu promisiunea. Minunata situatia.

O sa ajung rau. O sa ajung sa vad sanatorii cu balcoane…borcane de pastile goale…

O sa se termine urat?

Ma necajeste asa de mult treaba asta, ma duce pan` la lacrimi fara… ganduri..pur si simplu, nu inteleg! Ce i-am facut? Ce ti-am facut? Nu imi place sa ucid doar de dragul faptului, de fapt nu imi place sa ucid deloc. Tu nu-ntelegi ca nu am voce?!

Mai caut si acolo unde nu e, doar de amuzament, dar asta nu inseamna totul. Ce inseamna a insemna? Dar totul?

Mie imi place sa intreb, doar de dragul vocii..tie ce iti place? sa vezi sau sa auzi? cu sau fara?..doar te intreb…

Semneaza-te pe unde treci.